Moș Nicolae vine în noaptea dinspre 6 decembrie
Seara de 5 decembrie are, în casele cu copii, un ritual pe care mulți adulți și-l amintesc cu precizie: ghetele lustruite până la luciu, așezate la ușă ori la fereastră, și verificarea lor de dimineață, înainte de spălat pe dinți. Înăuntru, dulciuri, portocale, nuci, o jucărie mică și, uneori, o nuielușă.
Obiceiul e unul dintre cele mai vechi ale iernii și leagă România de o tradiție răspândită în toată Europa, de la Țările de Jos la Austria și Cehia. Pe 6 decembrie, Biserica Ortodoxă și cea Catolică îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, iar sute de mii de români care poartă numele Nicolae, Nicoleta, Nicu ori Niculina își serbează onomastica.
Episcopul din Myra
Personajul istoric a trăit în secolul al IV-lea și a fost episcop al orașului Myra, în Licia, pe coasta de sud a Turciei de azi, unde se află astăzi localitatea Demre. A murit, potrivit tradiției, pe 6 decembrie, în jurul anului 343. În 1087, marinari italieni i-au luat moaștele din Myra și le-au dus la Bari, în sudul Italiei, unde se află și astăzi, într-o bazilică vizitată de pelerini din toată lumea.
E considerat ocrotitorul copiilor, al marinarilor, al negustorilor și al celor aflați la necaz.
Povestea celor trei fete și a pungilor cu aur
Cea mai cunoscută legendă explică direct obiceiul de azi. Un om sărac din Myra avea 3 fete și nu le putea da zestre, așa că le aștepta o viață grea. Nicolae, care moștenise o avere, a aruncat noaptea, pe furiș, pe fereastra casei, câte o pungă cu aur pentru fiecare fată. Într-una dintre variante, aurul a căzut într-un ciorap pus la uscat lângă foc.
Darul făcut în secret, noaptea, fără ca cel ajutat să știe cine l-a trimis, a rămas esența sărbătorii. Ghetuțele de la ușă și ciorapii agățați de șemineu, din tradiția anglo-saxonă, vin din aceeași poveste.
De la Sinterklaas la Moș Crăciun
Olandezii îl sărbătoresc pe Sinterklaas cu o paradă la jumătatea lui noiembrie, când sfântul ajunge, potrivit tradiției, cu un vapor din Spania, iar darurile se deschid în seara de 5 decembrie. Coloniștii olandezi au dus obiceiul în America, unde, în secolul al XIX-lea, prin poezii, ilustrații și reclame, Sinterklaas s-a transformat treptat în Santa Claus, bătrânul jovial cu sanie și reni, care aduce darurile de Crăciun. Imaginea lui în costum roșu cu alb a fost fixată definitiv, în anii 1930, de reclamele unei mari companii de băuturi răcoritoare, deși ilustratorii îl desenaseră în roșu și înainte.
În Alpi, Sfântul Nicolae e însoțit de Krampus, o creatură cu coarne, blană și lanțuri, care sperie copiii neascultători. În seara de 5 decembrie, în multe orașe din Austria și din sudul Germaniei, tineri costumați în Krampus defilează pe străzi. În Cehia, Mikuláš umblă din casă în casă însoțit de un înger și de un drac.
Moș Nicolae în tradiția românească
În credințele populare românești, Sfântul Nicolae e un bătrân cu barbă albă, care stă la dreapta lui Dumnezeu și îi ocrotește pe cei aflați pe ape. Ziua lui deschide iarna adevărată. Se spune că, dacă își scutură barba, ninge, iar prima zăpadă care cade în preajma lui 6 decembrie e pusă pe seama lui.
În unele zone, sărbătoarea era legată de pregătirea pentru postul Crăciunului și de primele colinde. Copiii primeau, la început, lucruri simple: mere, nuci, covrigi, smochine. Portocalele, rare și scumpe pe vremuri, au rămas în multe familii simbolul acestei dimineți.
Ce se pune în ghetuțe
Moș Nicolae aduce, prin tradiție, daruri mici. Cadoul mare vine de Crăciun. O ciocolată, câteva mandarine, nuci, o carte subțire, creioane colorate, o pereche de mănuși ori o jucărie mică sunt suficiente. Ghetele pline cu jucării scumpe transformă dimineața de 6 decembrie într-un al doilea Crăciun și fac ca bucuria simplă a obiceiului să se piardă. În multe familii, darurile au și o temă: o carte despre iarnă, o pereche de șosete groase pentru serile reci ori ingredientele pentru o prăjitură făcută împreună în weekend.
Un detaliu care contează: ghetele trebuie să fie curate. Lustruitul lor, seara, împreună cu părinții, e o parte a ritualului, iar copiii mici îl fac cu o seriozitate emoționantă.
Nuielușa, fără amenințări
Nuielușa pusă lângă dulciuri, adesea legată cu o fundă roșie, amintește că Moș Nicolae știe și ce nu a mers bine în timpul anului. Pentru mulți părinți, ea e o glumă de familie. Pentru unii copii, e însă motiv de frică ori de rușine.
Psihologii recomandă ca nuielușa să nu fie folosită ca amenințare ori pedeapsă. Poate deveni, în schimb, un prilej de discuție blândă: un lucru pe care copilul și-ar dori să-l facă mai bine anul viitor. Iar mulți părinți o înlocuiesc cu un mesaj scris, de încurajare.
Copilul care începe să se îndoiască
Pe la 7-8 ani, mulți copii încep să pună întrebări: cum ajunge Moșul în toate casele într-o singură noapte, de ce are scrisul mamei. Părinții se întreabă dacă să mintă în continuare ori să spună adevărul.
Mulți psihologi sugerează un drum de mijloc. Întrebarea se întoarce copilului: „Tu ce crezi?”. Copiii care vor să creadă mai departe vor găsi singuri o explicație. Cei care sunt gata să afle primesc adevărul cu blândețe și, de multe ori, un rol nou: devin ei înșiși ajutoarele Moșului, care pregătesc ghetuțele fraților mai mici ori aleg un dar pentru un copil care nu primește nimic. Așa, sărbătoarea nu se termină, ci se mută de partea celor care dăruiesc.
Fapta bună de 6 decembrie
Mulți oameni păstrează sensul inițial al zilei prin darurile anonime: o cutie cu alimente lăsată la o asociație, cărți și jucării duse la un spital de copii, un plic lăsat discret unui vecin aflat la greu. Tocmai asta făcea, potrivit legendei, episcopul din Myra, cu 17 secole în urmă, pe fereastra unei case sărace.
