Grădina pentru albine și fluturi, o bucată de natură lângă casă
Polenizatorii, albinele domestice și sălbatice, bondarii, fluturii, sirfidele, anumiți gândaci, asigură polenizarea unei mari părți a culturilor agricole și a plantelor sălbatice. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură estimează că aproximativ trei sferturi dintre principalele culturi alimentare ale lumii depind, măcar în parte, de polenizarea făcută de animale. Populațiile de insecte polenizatoare au scăzut în ultimele decenii în Europa, din cauza pierderii habitatelor, a pesticidelor și a monoculturilor, iar Uniunea Europeană a lansat programe dedicate protejării lor. O grădină, o curte, chiar și un balcon cu flori potrivite devin oaze pentru aceste insecte, mai ales în orașe, unde spațiile verzi sunt tot mai rare. În România trăiesc sute de specii de albine sălbatice, multe dintre ele solitare, care nu formează colonii și nu înțeapă decât foarte rar.
Flori din martie până în octombrie
Polenizatorii au nevoie de hrană pe tot sezonul, nu doar în explozia de flori din mai.
Primăvara devreme, în februarie-martie, ghioceii, brândușele, toporașii, zambilele și salcia, cu mâțișorii ei, sunt printre primele surse de polen pentru albinele care ies din iarnă.
În aprilie-mai: pomii fructiferi, păpădia lăsată în iarbă, liliacul, lăcrămioarele, rozmarinul, salvia.
Vara: lavanda, cimbrul, isopul, echinaceea, floarea-soarelui, nalba, crăițele, busuiocul lăsat să înflorească, trifoiul din gazon.
Toamna, septembrie-octombrie: asterii, iedera înflorită, sedumul, ultimele flori de cosmos, care hrănesc albinele înainte de iarnă.
Regula practică: în fiecare lună a sezonului, cel puțin 2-3 specii înflorite.
Florile simple, nu cele încărcate
Soiurile ornamentale cu flori „bătute”, cu multe rânduri de petale, cum sunt unii trandafiri, bujori sau crăițe, arată spectaculos, dar au adesea puțin polen și nectar, iar insectele ajung greu la ele.
Florile simple, cu centrul vizibil, sunt mult mai utile.
Plantele indigene, adaptate climatului și insectelor locale, cum sunt salvia de câmp, sunătoarea, cicoarea, scaiul-vânăt, măceșul, sunt alegeri excelente.
Plantarea în grupuri, pete de 1 metru pătrat din aceeași plantă, atrage mai multe insecte decât plantele izolate, pentru că pot fi reperate mai ușor.
Gazonul, mai puțin tuns
Gazonul tuns la fiecare săptămână, perfect verde, este, pentru polenizatori, un deșert.
Lăsarea unei zone de iarbă netunse, cu păpădie, trifoi, margarete și alte flori sălbatice, creează o pajiște în miniatură.
Mai multe țări europene promovează campanii de tipul „mai fără cositoare”, în care gazonul nu se tunde în luna mai, iar studiile britanice au arătat creșteri importante ale numărului de flori și de insecte în grădinile care au participat.
Tunderea mai rară, la 3-4 săptămâni, și la o înălțime mai mare, de 7-8 centimetri, permite trifoiului și păpădiei să înflorească.
Adăpost și apă
Albinele solitare cuibăresc în tulpini goale, în găuri din lemn sau în sol nisipos, neacoperit.
Hotelurile pentru insecte, din tuburi de bambus, stuf sau lemn găurit, cu diametre de 2-10 milimetri și adâncimi de 10-15 centimetri, oferă locuri de cuibărit. Se pun la 1-2 metri înălțime, orientate spre sud sau sud-est, ferite de ploaie.
Tulpinile uscate ale plantelor perene se lasă peste iarnă, nu se taie toamna, pentru că multe insecte iernează în ele.
O farfurie puțin adâncă, cu apă și pietre sau bețe pe care insectele să se poată așeza, e utilă în zilele caniculare.
Un colț al grădinii lăsat mai sălbatic, cu frunze și crengi, adăpostește și arici, și broaște, care mănâncă melcii.
Pesticidele, marele dușman
Insecticidele, chiar și cele folosite pentru păduchii de pe trandafiri, ucid și albinele.
Insecticidele din grupa neonicotinoidelor, legate de declinul albinelor, au fost restricționate puternic în Uniunea Europeană pentru culturile în câmp deschis.
În grădina de acasă, alternativele sunt jetul de apă, săpunul potasic, insectele utile, cum sunt buburuzele, și plantele însoțitoare.
Dacă un tratament e totuși necesar, se face seara, după retragerea albinelor, și niciodată pe plantele înflorite.
Erbicidele elimină florile sălbatice din care se hrănesc polenizatorii.
Balconul pentru albine
Chiar și un balcon la etajul 8 atrage albine și fluturi, dacă are flori potrivite.
Lavanda, cimbrul, salvia, rozmarinul, busuiocul lăsat să înflorească, mușcatele simple, petuniile cu flori simple și gălbenelele cresc bine în ghivece.
O jardinieră cu ierburi aromatice înflorite este, în același timp, utilă în bucătărie și pentru insecte.
Plantele românești care hrănesc albinele
Apicultura are în România o tradiție veche, iar țara se numără constant printre cei mai mari producători de miere din Uniunea Europeană.
Culesurile mari din care provin mierile cunoscute arată și care sunt plantele cele mai valoroase pentru albine: salcâmul, care înflorește în mai și dă mierea limpede, care nu se zaharisește ani de zile; teiul, în iunie-iulie, cu mierea lui aromată; floarea-soarelui, în iulie-august; rapița, primăvara; zmeurișul și florile de munte, pentru mierea polifloră.
Pentru o grădină, un tei sau un salcâm plantat la marginea curții devine, peste câțiva ani, o sursă importantă de hrană pentru albinele din zonă.
Arbuștii indigeni, măceșul, porumbarul, cornul, păducelul și socul, înfloresc la începutul primăverii și dau, toamna, fructe pentru păsări.
Apicultorii din sat sau din cartier sunt, adesea, cei mai buni sfătuitori pentru alegerea plantelor potrivite zonei.
Albinele sunt blânde, departe de stup
Albinele care culeg nectar din flori nu sunt agresive și înțeapă doar dacă sunt strivite sau prinse.
Bondarii sunt și mai pașnici.
Copiii care învață să observe insectele de aproape, fără să le lovească, descoperă o lume întreagă în propria grădină.
